. . doar eu si gandurile mele , aici :)

Am un ﯧer !

Sunday, September 4, 2011

Preţul gazelor pentru populaţie nu se modifică timp de 9 luni. Creşte cu 30% pentru alţi consumatori

HomeSocialBUCURESTI, (astazi, 13:08)

Pretul gazelor naturale livrate populatiei si unor institutii publice, precum scoli sau spitale, va râmâne nemodificat pâna în martie 2012, în timp ce consumatorii industriali, ca producatorii de energie eledtrica sau combinatele chimice si siderurgice, vor plati cu pâna la 30% mai mult.

Pretul gazelor pentru populatie nu se modifica timp de 9 luni. Creste cu 30% pentru alti consumatori (Imagine: Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

"Pentru consumatorii casnici este avuta în vedere mentinerea pretului gazelor. Pentru sectorul industrial pretul va creste cu pâna la 30%, pâna în martie 2012, în doua transe", au declarat joi agentiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

Potrivit surselor, prima etapa de majorare a pretului gazelor pentru sectorul industrial ar putea fi aplicata mai devreme de o luna. si presupune cresterea pretului cu aproximativ 10%.

Decizia de creare a doua cosuri de consum a fost luat joi în Guvern, care a aprobat o ordonanta de urgenta prin care modifica Legea gazelor.

Ordonanta prevede ca un cos de consum va fi aplicat consumatorilor cansici si producatorilor de energie termica, iar al doilea cos vizeaza consumatorii industriali.

Descopera un stil unic de leadership din cartea STEVE JOBS iLeadership pentru o noua generatie. Biografia lui STEVE JOBS, cel care a revolutionat lumea in care traim - felul in care muncim, ne jucam si comunicam, va fi distribuita la chioscuri numai cu ZIARUL FINANCIAR in perioada 15-21 iunie la pretul de 15.9 lei. Taguri:GAZE , PRET , ARTICOLE PE ACEEASI TEMA Nu exista articole similare Reorganizarea administrativa: Ce întrebare propune USL pentru referendum Imaginea articolului Reorganizarea administrativa: Ce întrebare propune USL pentru referendum

Liderii USL au trimis adrese presedintilor PSD si PNL de CJ pentru organizarea de referendumuri privind reorganizarea administrativa, întrebarea propusa de Ponta si Antonescu fiind: "Sunteti de acord cu intentia presedintelui României, Traian Basescu, de a desfiinta judetul dumneavoastra?". citeste tot

Vicepresedintele INS Beatrix Gered a lesinat pe treptele Guvernului, venind la sedinta - FOTO EXCLUSIV Imaginea articolului Vicepresedintele INS Beatrix Gered a lesinat pe treptele Guvernului, venind la sedinta - FOTO EXCLUSIV

Vicepresedintele INS Beatrix Gered a lesinat, joi, pe treptele Palatului Victoria, a primit îngrijiri medicale de prim ajutor si a fost transportata de urgenta la spital. citeste tot

Ungaria avertizeaza ca planul de reorganizare administrativa a României ar modifica harta etnica Imaginea articolului Ungaria avertizeaza ca planul de reorganizare administrativa a României ar modifica harta etnica

Proiectul de reorganizare administrativa a României ar fi o schimbare intentionata si inacceptabila a hartii etnice, afirma vicepremierul ungar Zsolt Semjen. citeste tot

Aproape 1.500 de angajati din sectorul energetic ar putea fi disponibilizati în acest an Imaginea articolului Aproape 1.500 de angajati din sectorul energetic ar putea fi disponibilizati în acest an

Un numar de 1.480 de angajati, reprezentând 5% din totalul salariatilor din sase companii energetice controlate de Ministerul Economiei, vor fi disponibilizati în acest an, în vederea eficientizarii activitatii societatilor. citeste tot

Cât costa cel mai scump apartament scos la vânzare în tara si unde se afla Imaginea articolului Cât costa cel mai scump apartament scos la vânzare în tara si unde se afla

Peste 90% din locuintele de lux aflate la vânzare se regasesc în Bucuresti sau localitatile din jur, cel mai mare pret, de 1,9 milioane euro, fiind afisat pentru un apartament cu patru camere si o suprafata de 240 de metri patrati situat în zona Herastrau. citeste tot

Ayman al-Zawahiri a fost numit lider al retelei al-Qaida, în locul lui Osama ben Laden Imaginea articolului Ayman al-Zawahiri a fost numit lider al retelei al-Qaida, în locul lui Osama ben Laden

Egipteanul Ayman al-Zawahiri a fost numit lider al retelei teroriste al-Qaida, în locul lui Osama ben Laden, fondatorul retelei, care a fost ucis, a anuntat organizatia, într-un comunicat postat pe Internet joi. citeste tot

Arad: Un tânar a murit si doi sunt dati disparuti dupa ce au cazut cu masina în râul Mures Imaginea articolului Arad: Un tânar a murit si doi sunt dati disparuti dupa ce au cazut cu masina în râul Mures

Un tânar din judetul Arad a murit, iar alti doi sunt dati disparuti dupa ce autoturismul în care se aflau a cazut în râul Mures, în noaptea de miercuri spre joi, un al patrulea pasager reusind sa se salveze. citeste tot

143 de perchezitii în Suceava, Botosani, Constanta si Bucuresti. Un jandarm, un politist si un consilier local, cercetati pentru contrabanda cu tigari Imaginea articolului 143 de perchezitii în Suceava, Botosani, Constanta si Bucuresti. Un jandarm, un politist si un consilier local, cercetati pentru contrabanda cu tigari

Un jandarm din Suceava, un politist din Siret si un consilier local din Gramâsti sunt cercetati alaturi de 164 de persoane implicate în contrabanda cu tigari, ascunse din R. Moldova si Ucraina în România, anchetatorii descinzând, joi, la 143 de locatii din Suceava, Bucuresti, Constanta si Botosani. citeste tot

Seful Politiei Române: Am trimis Corpul de control la Oradea pentru a vedea cum si-a ridicat politistul arma Imaginea articolului Seful Politiei Române: Am trimis Corpul de control la Oradea pentru a vedea cum si-a ridicat politistul arma

Seful Politiei Române, Liviu Popa, a trimis o echipa a Corpului de control al IGPR la Oradea, pentru a stabili cum a justificat politistul Gabriel Venter ridicarea armei de la Politia municipala, cu care si-a împuscat mortal parintii. citeste tot

Pizza

No comments:

Post a Comment