BELGRAD, (astazi, 10:57)Fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, s-a prezentat, luni, la cea de-a doua audiere în fata Tribunalului Penal International (TPI) pentru fosta Iugoslavie, în timpul careia va trebui sa pledeze vinovat sau nevinovat pentru acuzatiile care i se aduc.
Ratko Mladici, la cea de-a doua audiere în fata Tribunalului Penal InternationalAvocatul sau din Serbia, Milos Saljici, declarase duminica pentru AFP ca Ratko Mladici nu vrea sa compara luni deoarece grefa nu a desemnat înca membrii permanenti ai echipei sale de avocati.
"Mladici le-a spus autoritatilor penitenciare ca nu vrea sa compara în fata Curtii (luni) si ca nu va pleda" vinovat sau nevinovat, a declarat Milos Saljici.
El a decis sa nu compara deoarece membrii apararii nu au fost înca aprobati", a adaugat avocatul.
Acuzat de genocid, crime împotriva umanitatii si crime de razboi comise în timpul conflictului din Bosnia (1992-1995), Ratko Mladici, în vârsta de 69 de ani, a fost arestat la 26 mai în Serbia, dupa 16 ani de fuga.
Transferat la 31 mai la Haga, el a comparut pentru prima data la 3 iunie, calificând drept "odioase" cele 11 capete de acuzare formulate împotriva lui. El este acuzat în special de masacrul de la Srebrenita (estul Bosniei) din iulie 1995, cel mai grav din Europa de la al Doilea Razboi Mondial, în cursul caruia au fost executati 8.000 de barbati si baieti musulmani.
În cadrul primei audieri, Mladici a vrut sa beneficieze de o perioada de timp suplimentara pentru a lua cunostinta de acuzatiile care i se aduc, înainte de a pleda vinovat sau nevinovat.
Potrivit lui Saljici, "Mladici a declarat ca nu poate studia actul de inculpare si, prin urmare, nu se poate pregati sa pledeze fara avocati".
El a subliniat ca Mladici nu va comparea decât daca va fi condus în sala de audiere "cu forta".
Din echipa apararii va face parte, în special, un avocat rus, a precizat el.
Contactata de AFP, o purtatoare de cuvânt a TPI, Nerma Jelacici, a declarat ca nu este la curent cu intentia lui Ratko Mladici de a nu comparea în fata justitiei.
"Tribunalul nu a fost informat oficial despre o astfel de intentie, iar pregatirile continua" pentru audierea programata pentru luni, la ora 10.00 (11.00 ora României), a precizat ea.
Jelacici a explicat, sâmbata, pentru AFP ca daca Mladici refuza sa pledeze, "judecatorul va pleda nevinovat în numele sau".
Ea a declarat, de asemenea, ca fostul general ar urma sa fie asistat luni de acelasi avocat sârb acordat din oficiu la prima audiere, în asteptarea desemnarii unui avocat care sa îl apere pe durata procesului.
"El a trimis o lista cu preferinte care sunt examinate", a declarat Jelacici.
Procesul lui Mladici ar urma sa înceapa abia peste câteva luni. Cel al lui Radovan Karadzici, fostul lider politic al sârbilor din Bosnia, acuzat de aceleasi crime ca Ratko Mladici, a început în octombrie 2009, la aproximativ 15 luni dupa arestarea sa la Belgrad, în iulie 2008.
Descopera culisele socante ale crizei financiare globale care a dus economia mondiala in prag de colaps, din filmul - INSIDE JOB: Adevarul despre criza.Pelicula, premiata anul acesta cu Oscar pentru cel mai bun documentar, va fi disponibila pe DVD la chioscuri numai impreuna cu Ziarul Financiar, in perioada 29 iunie – 5 iulie la pretul de 11,9 lei.
Taguri:SERBIA , BOSNIA , JUSTITIE 65 de elevi din tara au luat media 10 la BAC. Zece dintre ei sunt din judetul Dolj
Zece elevi din cei 65 din toata tara care au obtinut media 10 la bacalaureat sunt din judetul Dolj, potrivit datelor oficiale ale Inspectoratului Scolar Judetean, acestia urmând sa ajunga la Bucuresti pentru a fi premiati de Ministerul Educatiei. citeste tot
Ratko Mladici, la cea de-a doua audiere în fata Tribunalului Penal International
Fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, s-a prezentat, luni, la cea de-a doua audiere în fata Tribunalului Penal International (TPI) pentru fosta Iugoslavie, în timpul careia va trebui sa pledeze vinovat sau nevinovat pentru acuzatiile care i se aduc. citeste tot
Ai picat examenul de bacalaureat? Cum depui o contestatie
Contestatiile se pot depune luni, 4 iulie, între orele 8 si 12, conform calendarului examenului de bacalaureat 2011, publicat pe site-ul Ministerului Educatiei. Pe 5, 6 si 7 iulie vor fi rezolvate contestatiile, iar rezultatele finale ale bacalaureatului 2011 vor fi afisate pe 8 iulie. citeste tot
Funeriu: Pentru prima data diploma de bacalaureat are o valoare. Rezultatele si comportamentele sunt oglinda societatii
Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a declarat ca România este la rascruce iar rezultatele si comportamentele de la bacalaureat sunt oglinda societatii, precizând ca natiunea trebuie sa aleaga daca va merge pe mâna celor onesti sau pe smecherii. citeste tot
BACALAUREAT 2011: Rezultatele - momentul adevarului, realitatea din sistem, vremea scadentei
Examenul de bacalaureat a adus în prim plan o situatie dramatica a scolii românesti - supravietuirea prin frauda. Profesorii umiliti din cauza salariilor închideau ochii la furtisagurile de la examene, elevii prefereau fituicile de pe internet decât sa învete, iar acum a venit vremea scadentei. citeste tot
Dominique Strauss-Kahn, victima unui complot? Apropiatii fostului director îsi pun întrebari despre rolul Sofitel
Apropiatii lui Dominique Strauss-Kahn au revenit duminica asupra ipotezei complotului, evocând posibile "legaturi" politice în acest caz, chiar un "atentat" împotriva fostului director al FMI, eliberat pe propria raspundere dupa ce a fost arestat la domiciliu pentru agresiuni sexuale, relateaza AFP. citeste tot
Camerista care îl acuza pe Dominique Strauss-Kahn, în centrul atentiei dupa eliberarea fostului sef al FMI - VIDEO
Eliberarea pe propria raspundere a lui Dominique Strauss-Kahn, în urma dezvaluirilor ca femeia care l-a acuzat a mintit, a mutat atentia asupra acesteia, chiar daca omul politic francez ramâne acuzat de agresiuni sexuale. citeste tot
Federatia Asociatiei de Parinti: Rezultatele de la bacalaureat, cauzate de atitudinea autoritatilor de discreditare a cadrelor
Rezultate slabe de la bacalaureat au fost cauzate de atitudinea autoritatilor de discreditare a cadrelor didactice si a elevilor, dar si de lipsa masurilor coerente si eficiente care sa conduca la îmbunatatirea reala a procesului instructiv-educativ, considera Federatia Asociatiei de Parinti. citeste tot
EXCLUSIV - Acuzatii la adresa lui Gheorghe Tadici. Holhos: Le sugera coechipierelor sa ma "articuleze"
Fosta golghetera Adriana Holhos povesteste în exclusivitate pentru MEDIAFAX cum a ajuns sa fie trimisa sa munceasca la birou ca secretara de catre Gheorghe Tadici, deoarece a refuzat sa-si prelungeasca întelegerea cu HC Zalau si cum acesta le spunea coechipierilor sa o "articuleze". citeste tot
HomeExterne

No comments:
Post a Comment