. . doar eu si gandurile mele , aici :)

Am un ﯧer !

Tuesday, July 19, 2011

ANI: Rectorii-parlamentari Ecaterina Andronescu, Florian Popa, Nicolae Robu şi Ştefan Drăgulescu, în incompatibilitate

HomeSocialBUCURESTI, (astazi, 10:16)

ANI sustine, vineri, ca sunt în incompatibilitate rectorul UPB Ecaterina Andronescu, rectorul UMF Carol Davila Florian Popa, rectorul Universitatii Politehnica din Timisoara, Nicolae Robu si rectorul UMF Victor Babes, Stefan Dragulescu, întrucât pe lânga aceste functii ei sunt si parlamentari.

ANI: Rectorii-parlamentari Ecaterina Andronescu, Florian Popa, Nicolae Robu si Stefan Dragulescu, în incompatibilitate (Imagine: Dragos Bota/Mediafax Foto)

Agentia Nationala de Integritate a demarat, în aprilie 2001, verificarile cu privire la nerespectarea de catre cei patru a dispozitiilor legale privind regimul juridic al incompatibilitatilor, potrivit unui comunicat transmis, vineri.

Potrivit agentiei, cei patru rectori au fost informati cu privire la declansarea procedurii de evaluare. Astfel, Ecaterina Andronescu a fost informata în 19 mai 2011, iar avocatul sau s-a prezentat la sediul ANI în 27 mai, Florian Popa si Nicolae Robu au fost înstiintati tot în 19 mai 2011, cei doi prezentându-se personal la sediul agentiei, iar Stefan Dragulescu a aflat despre verificari în 18 mai, iar în 27 mai a venit la sediul ANI.

În ceea ce o priveste pe Ecaterina Andronescu, inspectorii de integritate au constatat ca din 2004 este rector la UPB, din 19 decembrie 2008 senator, iar în prezent exercita functia de vicepresedinte al Partidului Social Democrat.

În urma evaluarilor s-a constatat ca Florian Popa este din 2004 este rector la UMF carol Davila din Bucuresti, iar 19 decembrie 2008 este deputat.

În ceea ce-l priveste pe Nicolae Robu, ANI spune ca din 2008 este rector al Universitatii Politehnica din Timisoara iar din 19 decembrie 2008 este si senator, în prezent fiind presedinte al PNL Timis.

Referitor la Stefan Iosif Dragulescu, ANI spune ca din 2008, acesta este rector la UMF Victor Babes din Timisoara, iar din 19 decembrie 2008 este deputat.

Astfel, ANI sustine ca au fost identificate elemente în sensul încalcarii regimului juridic al incompatibilitatilor, deoarece, conform art. 215, alin. (3) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011: "persoanele care ocupa o ... demnitate publica nu pot exercita functia de rector pe perioada îndeplinirii mandatului", iar, potrivit art. 215, alin. (4) din acelasi act normativ "functia de rector este incompatibila cu detinerea de functii de conducere în cadrul unui partid politic pe perioada exercitarii mandatului".

Potrivit ANI, Ecaterina Andronescu, Florian Popa, Nicolae Robu si Stfan Dragulescu sunt "în incompatibilitate din 10 februarie 2011, deoarece exercita simultan functia de rector si pe cea de deputat/senator".

Persoana fata de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica ce face obiectul prevederilor legii mentionate, cu exceptia celor electorale, pe o perioada de 3 ani. În cazul în care persoana nu mai ocupa o functie sau o demnitate publica la data constatarii starii de incompatibilitate, interdictia de 3 ani opereaza, potrivit legii, de la data ramânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a ramânerii definitive si irevocabile a hotarârii judecatoresti de confirmare a existentei unei stari de incompatibilitate.

Robu: ANI nu face decât sa confirme ca este un organism de presiune politica

"ANI nu face decât sa confirme ca este un organism de presiune politica si ca nu are nicio legatura cu ideea de integritate si legalitate. Eu am depus un punct de vedere scris la ANI în care am aratat ca exista, în mod evident, un suport legal de compatibilitate între functia de rector si cea de senator, dar pâna la urma instantele de judecata vor stabili cine are dreptate", a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, Nicolae Robu.

El a acuzat ANI de "hartuire" deoarece în timpul anchetei i-a cerut sa prezinte documente legate de toate functiile detinute de-a lungul timpului în Universitatea Politehnica din Timisoara, nu doar din 2008, de când ocupa functia de senator.

"ANI se ocupa si de hartuirea celor intrati în colimator pentru ca mie, spre exemplu, pentru clarificarea situatiei de compatibilitate sau incompatibilitate între cele doua functii pe care le detin în legislatura 2008-2012 ANI mi-a cerut documente privind toate functiile pe care le-am detinut în universitate (Politehnica -n.r.) de-a lungul timpului: fise fiscale, declaratii de avere, s.a.m.d.", a spus Robu.

Taguri:ANI , RECTORI , ecaterina andronescu , florian popa Transportul pacientilor fara centura în ambulanta, amendat de la 1.000 la 2.000 de lei Imaginea articolului Transportul pacientilor fara centura în ambulanta, amendat de la 1.000 la 2.000 de lei

Transportul pacientilor în ambulanta pe targa sau pe scaune fara centura de siguranta si fumatul în salvari se sanctioneaza cu amenda între 1.000 si 2.000 de lei, indiferent daca echipajul respectiv face parte din sistemul public sau cel privat, potrivit unui proiect al Ministerului Sanatatii. citeste tot

Turisti blocati în Muntii Fagaras. Salvamontistii au cerut sprijinul unui elicopter Imaginea articolului Turisti blocati în Muntii Fagaras. Salvamontistii au cerut sprijinul unui elicopter

Opt turisti au ramas blocati de joi seara în Masivul Fagaras, la cota 2.000, unul dintre ei fiind grav ranit, altul având hipotermie, iar salvamontistii si jandarmii care au reusit sa ajunga la ei au cerut sprijinul unui elicopter care sa îl coboare de pe munte pe turistul ranit . citeste tot

Recomandari pentru weekend-ul 3-5 iunie Imaginea articolului Recomandari pentru weekend-ul 3-5 iunie

Nu stii ce sa faci în weekend? Mediafax.ro îti propune câteva dintre evenimentele ce au loc la finalul saptamânii în Bucuresti. citeste tot

Incendiu la un depozit de armament din Rusia. Peste 28.000 de persoane, evacuate Imaginea articolului Incendiu la un depozit de armament din Rusia. Peste 28.000 de persoane, evacuate

Un incendiu a izbucnit la un depozit de armament din centrul Rusiei, în noaptea de joi spre vineri, determinând autoritatile sa evacueze peste 28.000 de persoane, au anuntat surse oficiale. citeste tot

Ratko Mladici se afla în spitalul închisorii Tribunalului Penal International. Starea sa de sanatate nu este buna Imaginea articolului Ratko Mladici se afla în spitalul închisorii Tribunalului Penal International. Starea sa de sanatate nu este buna

Fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, se afla în spitalul închisorii Tribunalului Penal International (TPI) de la Haga, a declarat avocatul sau numit de tribunal, citat de Sky News. citeste tot

Tariceanu: România nu a iesit din criza economica. FMI sa-si ia valiza si sa se care cât mai repede Imaginea articolului Tariceanu: România nu a iesit din criza economica. FMI sa-si ia valiza si sa se care cât mai repede

Fostul premier Calin Popescu Tariceanu sustine ca România nu a iesit din criza economica si ca vinovat este actualul Guvern, care nu a fost în stare sa ia masurile potrivite pentru relansarea economica. citeste tot

Solutiile lui Tariceanu pentru iesirea României din criza: Listarea pe bursa si privatizarea societatilor de stat Imaginea articolului Solutiile lui Tariceanu pentru iesirea României din criza: Listarea pe bursa si privatizarea societatilor de stat

Fostul premier Calin Popescu Tariceanu considera ca listarea unor companii pe bursa si privatizarea societatilor de stat ar constitui solutii pentru iesirea tarii din criza economica. citeste tot

Sibiu, singurul oras din România cotat cu trei stele în "Ghidul verde Michelin" Imaginea articolului Sibiu, singurul oras din România cotat cu trei stele în "Ghidul verde Michelin"

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a anuntat, joi, ca municipiul este singurul din România care a primit, în editia din acest an a "Ghidului verde Michelin", o cotatie de trei stele, care, pentru realizatorii acestui ghid turistic înseamna ca orasul este "o locatie care trebuie vazuta neaparat". citeste tot

Boc despre numirea ministrului Muncii: Am o lista scurta. Nu înteleg graba, sunt un ardelean molcom Imaginea articolului Boc despre numirea ministrului Muncii: Am o lista scurta. Nu înteleg graba, sunt un ardelean molcom

Premierul Emil Boc a declarat joi ca lista cu propunerile pentru noul ministru al Muncii s-a scurtat si ca urmeaza sa o discute cu colegii sai. citeste tot

Pizza

No comments:

Post a Comment